Cuvântul misiune provine de la verbul latin mitto (substantivul missio), și este echivalentul cuvântului grecesc apostellō, care înseamnă „a trimite”. Deși cuvântul misiune nu se află literalmente în Biblie, ideea de trimitere este prezentă în multe locuri din Scriptură.

Chiar și în Vechiul Testament, Dumnezeu a trimis diferiți oameni care să înfăptuiească lucrarea Sa și să vestească Cuvântul Său, cum au fost judecătorii, împărații, preoții și prorocii. Când Dumnezeu l-a chemat pe Avram, i s-a adresat prin cuvintele: „Ieşi din ţara ta, din rudenia ta şi din casa tatălui tău şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta” (Geneza 12:1). Apoi Avram a acționat potrivit trimiterii pe care i-a făcut-o Dumnezeu. Lui Moise, Domnul i-a zis: „Eu te voi trimite la Faraon şi vei scoate din Egipt pe poporul Meu, pe copiii lui Israel.” Când Dumnezeu i-a pus întrebarea lui Isaia, „Pe cine să trimit şi cine va merge pentru Noi?”, profetul a răspuns: „Iată-mă, trimite-mă!” (Isaia 6:8).

Deși trimiterea lui Dumnezeu pentru acești oameni se referea la poporul Israel în mod special, Dumnezeu a făcut cunoscută în repetate rânduri dorința Lui de a atrage toate neamurile la Sine. Astfel, lui Avram i-a spus că, prin urmașii săi, „toate familiile pământului vor fi binecuvântate” (Geneza 12:3). Împăratul David îndemna „Povestiţi printre neamuri slava Lui, printre toate popoarele minunile Lui!” (Psalmul 96:3). În Psalmul 22:27, David prezice ziua în care toate neamurile se vor întoarce la Dumnezeu și Îi vor sluji. Isaia vede cum Israelul avea să devină „o lumină pentru neamuri”, astfel încât „mântuirea să ajungă până la marginile pământului” (Isaia 49: 6). Dar evreii nu erau în întegime deschiși față de ideea că Dumnezeu dorește să extindă harul Său și la neamuri, fapt arătat prin atitudinea prorocului Iona (Iona 4). Pentru ei, misiune însemna în general doar slujirea semenilor lor israeliți.

În Noul Testament, binecuvântarea lui Dumnezeu, prevestită cu sute și chiar mii de ani înainte, se revarsă cu adevărat peste toate neamurile. Odată cu venirea Domnul Isus, trimis de Tatăl după planul veșnic alcătuit în Sine Însuși, misiunea include întreaga lume, nu doar un anumit popor. Domnul Isus Hristos Și-a trimis ucenicii (numiți mai apoi apostoli sau trimiși) în lumea așa cum a fost și El trimis de Tatăl (Iona 17:18; 20:21). Isus a spus că urmașii Săi sunt sarea și lumina lumii (Marei 5:13-16). Misiunea nu mai este îndeplinită de „profesioniști” — cum erau prorocii sau preoții — ci, chiar dacă unii din Adunare sunt înzestrați special de Dumnezeu (așa cum scrie în Efeseni 4:11,12), aceasta este responsabilitate fiecărui credincios în parte.

După moartea, îngroparea și învierea Domnului Isus din morți, învățătura Lui cu privire la misiune a fost denumită Marea Trimitere, care este consemnată sub diferite forme de cel puțin patru ori în Evanghelii (Matei 28:18-20; Luca 24:45-49; Iona 17:18; 20:21) și de două ori în Faptele Apostolilor (1:8; 10:42). Aici accentul este pus pe vestirea Evangheliei mântuirii prin Isus Hristos la toate neamurile.

Așadar, de când Domnul Isus a dat ucenicilor mandatul de a duce Evanghelia până la marginile pământului, de a face ucenici din toatea neamurile și de a planta adunări biblice, este responsabilitatea Adunării lui Hristos — a fiecărei adunări locale și a fiecărui credincios în parte — de a asculta de porunca Domnului și de a se implica în lucrarea de misiune.

Evident, nu toți sunt chemați să-și părăsească țara de origine și să meargă cu Evanghelia la alte popoare care nu au auzit de Mântuitorul, dar toți sunt chemați să participe la îndeplinirea Marii Trimiteri. Cei care nu sunt chemați să meargă până la marginile pământului, sunt chemați să îi susțină pe cei care merg — în rugăciune, financiar, spiritual, moral și în toate modurile cu putință, după cum vedem tiparul lucrării de misiune din Noul Testament.

Tu cum te implici în misiune?